eEurope: arealul european si romanesc de dezvoltare

Informaţia şi cunoaşterea sunt resursele principale în economia electronică. Nucleul acesteia sunt tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale avansate (TIC), iar motorul ei este Internet-ul. De aceea se spune că economia reţelelor electronice este o economie a tuturor tipurilor de afaceri construite în jurul Internetului. Internetul are un rol cheie în furnizarea de informaţii privind disponibilitatea de produse şi servicii şi preţurile acestora în toată economia. Noile tehnologii Internet contribuie direct la expansiunea comerţului electronic, a noilor modele de afaceri şi e-business, şi la dematerializarea produselor şi serviciilor. Internetul este o piaţă de cucerit de către întreprinderi, o posibilitate pentru noi oportunităţi, inclusiv prin diversificarea serviciilor oferite şi promovarea de servicii noi, personalizate şi atractive, pe care tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii le fac posibile, ceea ce stimulează concurenţa şi competitivitatea prin apariţia de noi actori pe pieţele tradiţionale. Internetul schimbă semnificaţia distanţei şi timpului.

ERA (European Research Area – Arealul  European de Cercetare şi Inovare) a luat naştere în inima strategiei de cercetare a Uniunii Europene, pentru a-i permite societăţii UE să tindă către "cea mai competitivă şi dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere, capabilă de creştere economică susţinută, care să creeze locuri de muncă mai multe şi mai bune precum şi  o mai mare coeziune socială" (citat din Aquisul Comunitar, capitolul ERA[1]). În Europa, Institutele Virtuale au apărut, iniţial, sub forma unor grupări/ echipe de cercetători, dispersate geografic, care lucrau şi interacţionau împreună la proiecte (mari), conectaţi via internet. Institutele virtuale sunt foarte importante pentru dezvoltarea cercetării Europene şi pentru împlinirea ambiţioaselor tendinţe europene, bazate pe reţele, pentru dezvoltarea cercetării asociative  şi distribuite. De fapt însăşi dezvoltarea iniţială a Internetului a fost generată de crearea condiţiilor pentru realizarea unor cercetări ale unor echipe distribuite geografic. Institutele virtuale au fost dezvoltate pentru accelerarea transferului de cunoştinţe şi "know-how" şi pentru facilitatea transferului tehnologic. Aceste institute trebuie sa devină autofinanţabile (după terminarea finanţării de la UE sau din alte surse)  şi să posede o strategie/ un plan de afaceri fezabil şi bine realizat.  Ele trebuie să furnizeze servicii pentru industrie, comunitatea de cercetare şi/sau autorităţi publice. Importanţa institutelor virtuale este  deosebită şi poate genera, potenţial,  consecinţe notabile, inclusiv pentru ţările în curs de aderare la UE.

Dintre elementele care au condus la concepţia ERA pot fi listate următoarele:

  1. Nivelul suportului financiar al cercetării UE: UE oferă acum 1.9%  din PIB-ul său pentru cercetare, comparabil cu 2.7% în Statele Unite şi comparabil cu 3.1% în Japonia.
  2. Cerinţa  cooperării în cercetare şi dezvoltare cu ţările avansate din întreaga lume: "Nu ne mai dă mâna acum să derulăm Programul Cadru de Cercetare într-o  splendidă izolare". (Aquisul ERA[2])
  3. Nevoile de mobilizare intensivă a cercetătorilor şi a elaboratorilor de politici de cercetare, în vederea îmbunătăţirii cooperării.

Între ţintele ERA pot fi  listate:

  • optimizare stocului  de resurse materiale şi de facilităţi la nivel European. Pentru realizarea acestui obiectiv major, devine necesară identificarea şi reţelizarea centrelor de excelentă Europene, aplicarea intensă a  reţelelor electronice.
  • utilizarea mai coerentă a instrumentelor şi resurselor publice
  • utilizarea mai dinamică a investiţiilor private
  • stabilirea unui sistem ştiinţific şi tehnic de referinţă comun, necesar  implementării politicii ştiinţei
  • dezvoltarea  resurselor umane şi a  mobilităţii acestora
  • realizarea unui peisaj european mai dinamic, deschis şi atractiv pentru cercetători
  • crearea unei zone în care rezultatele să fie create prin contribuţia unor valori distribuite.

"Consiliul şi Comisia, împreună cu statele membre vor întreprinde paşii necesari în următoarele domenii" (Aquisul ERA[3]):

  1. Programele de reţelizare naţională şi de cercetare utilizând asociaţii bazate pe voluntariat.
  2. "Crearea unei reţele trans-europene de foarte mare viteza destinată   comunicaţiilor  pentru cercetare" (Aquisul ERA)

ERA se realizează în sincron cu şi se bazează pe dezvoltările de reţele şi în special pe noile generaţii internet. Iniţiativa eEurope a fost lansată pe 8 decembrie 1999 odată cu adoptarea de către Comisia Europeană a Comunicatului "eEurope – O Societate Informaţională pentru toţi"[4]. Iniţiativa se  bazează pe "evidenţa apariţiei unei noi economii – bazată pe cunoaştere ce înglobează pe cea electronică, condusă în principal prin Internet"[5]. În paralel şi în prealabil faţă de eEurope, statele membre UE şi-au dezvoltat iniţiative proprii, de exemplu iniţiativa Germany, de activităţi internet, iniţiativa Marii Britanii privind "Guvernarea în era informaţională", iniţiativa franceză privind legislaţia şi reglementările în domeniul internetului, etc. "Consiliul European întrunit la Lisabona pe 23/24 martie 2000 a stabilit obiectivul ambiţios pentru ca Europa să devină cea mai competitivă şi dinamică economie din lume…"[6]. Iniţiativa eEurope a fost lansată de către Comisia Europeană în Decembrie 1999 cu obiectivul de a crea Europa Internet. În întâmpinarea acestei probleme, Comisia UE a adoptat,  la  24 mai 2000,  un proiect de Plan de Acţiune în vederea realizării scopurilor deosebit  de importante privind realizarea eEurope. Planul de acţiune pentru aducerea la îndeplinire a iniţiativei eEurope, fixează acţiuni, actori implicaţi şi termene pentru următoarele obiective:

  • Internet ieftin, sigur şi rapid, prin care se înţelege: acces ieftin şi rapid la Internet, Internet rapid pentru cercetători si studenţi, reţele securizate şi smart-carduri,
  • Stimularea utilizării internet prin accelerarea afacerilor electronice,
  • Guvernarea prin Internet, care presupune: accesul electronic la serviciile Publice, îngrijirea sănătăţii prin internet, conţinut (informaţional) european pentru reţelele globale, sisteme de transport inteligent,
  • Investiţii în resurse umane şi competenţe, prin dezvoltarea domeniilor: tineretul european în era digitală, munca în economia bazată pe cunoaştere, participarea tuturor la această economie.

 

Ce face statul român în contextul integrării în Uniunea Europeană?

Soluţiile oferite până în prezent sunt unele de ordin administrativ, neavând substanţă şi ecou în rândul marilor mase de utilizatori. Societatea Informaţională şi Postinformaţională reprezintă un obiectiv strategic al Guvernului României pe termen mediu şi una din condiţiile de aderare la Uniunea Europeană. Ea presupune o economie şi o societate în care accesul, achiziţia, stocarea, prelucrarea, transmisia, răspândirea şi utilizarea cunoştinţelor şi a informaţiei joacă un rol decisiv. Un asemenea obiectiv nu se poate atinge fără anumite schimbări în administraţie (e-government), afaceri (afacerile electronice), educaţie (educaţia la distanţă), cultură (centre multimedia si biblioteci virtuale) şi în maniera de a lucra (lucrul la distanţă). Desigur, baza acestor transformări o reprezintă utilizarea pe scară largă a internetului, iar factorii implicaţi sunt infrastructura de comunicaţii si aplicaţii informatice. Acest tip de societate va fi treptat înlocuită cu o societate superioară, prin natura sa de acumulare a cunoştinţelor şi de propunere a unor planuri de acţiune a sistemului întâlnit, şi anume societatea cunoaşterii. Legea privind semnătura electronică, elaborată de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI), este instrumentul prin care tranzacţiile şi transmisiile de date efectuate prin intermediul Internetului pot fi autentificate de către părţile implicate. Semnătura electronică a unei persoane fizice sau juridice este direct legată de identitatea acelei persoane, prin intermediul unui certificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare. Furnizorii de certificate trebuie acreditaţi de către o autoritate din domeniu, subordonată ministerului amintit. Aceştia pot fi persoane fizice sau juridice române sau străine şi sunt supuşi sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor legii, în cazul în care eliberează certificate false sau incomplete, dacă nu asigură confidenţialitatea datelor personale ale posesorului de certificat sau dacă nu operează modificări ale datelor dintr-un certificat, la cererea posesorului. Legea este primul pas spre dezvoltarea afacerilor electronice şi economie electronică, conducând practic către o economie mai competitivă şi mai eficientă. Este o lege care asigură securitatea transmiterii informaţiei în intranet şi, mai ales, în internet.

            Ocupând un loc din ce în ce mai important în volumul total al afacerilor, afacerile electronice oferă multe avantaje pentru cei ce le practică. Beneficiile pentru firmele care au hotărât să treacă la afaceri electronice sau pentru cei care demarează o astfel de afacere sunt multiple:

  • extinderea la pieţele intrenaţionale
  • scăderea costului de creare, procesare, distribuire, păstrare şi găsire a informaţiei
  • bazată pe hârtie
  • creează posibilitatea modelării produselor şi serviciilor pe nevoile cumpărătorilor
  • costuri de comunicaţie mai mici.

De asemenea, şi consumatorii finali au de gâştigat din afacerile electronice mai mult decât din cele clasice (din punct de vedere financiar strict):

  • acestea dau posibilitatea consumatorilor să cumpere sau să facă tranzacţii 24 ore pe zi, în tot timpul anului din aproape orice locaţie
  • acordă consumatorilor mai multe posibilităţi de alegere
  • cumpărătorii pot să aleagă mai uşor cel mai mic preţ pentru un produs sau serviciu
  • permite o livrare rapidă a produselor şi/sau serviciilor (în anumite cazuri)
  • consumatorii pot să primească informaţie relevantă în secunde, şi nu în zile sau săptămâni
  • face posibilă participarea în licitaţii virtuale
  • permite consumatorilor să interacţioneze cu alţi cumpărători în comunităţi electronice şi să compare experienţele
  • facilitează competiţia, ceea ce rezultă că duc la scăderea preţurilor.

Societatea în general, beneficiază şi ea din afacerile electronice:

  • dă posibilitatea mai multor persoane să lucreze de acasă şi să cumpere de acasă ceea ce rezultă în trafic mai mic pe străzi şi poluare scazută a aerului
  • permite ca anumite mărfuri să fie vândute la preţuri mai scăzute, cu avantaje pentru cei cu venituri mai mici
  • creşte eficienţa şi/sau îmbunătăţesc calitatea.

Este adevărat că pe lângă multe valenţe pe care le au afacerile electronice sunt şi limite, care ţin în primul rând de educaţie "digitală". În acelaşi context, există o lipsă acută de standarde universal acceptate pentru calitate, securitate şi încredere. Pe lângă aceasta, instrumentele de dezvoltare de programe sunt înca în plină evoluţie, existând unele dificultăţi în integrarea între aplicaţiile de programe de afaceri electronice şi internet cu unele aplicaţii existente, vechi şi baze de date şi, în cele din urmă – dar nu în ultimul rând – accesul la Internet este încă scump şi/sau inoportun.