Drapelul Romaniei, pe podiumul Microsoft WorldWide Partner Conference

Solutia cloud folosita de SIVECO Romania pentru afisarea rezultatelor admiterii in licee a fost aplaudata la scena deschisa de cei peste 15.000 de invitati ai evenimentului Microsoft din Los Angeles

Peste 15.000 de manageri de top si specialisti din industria IT, din 138 de tari au participat recent la conferinta anuala a partenerilor Microsoft si la Global Education Partners Summit, in Los Angeles.
In cadrul unei ceremonii speciale, SIVECO Romania a primit din partea Microsoft premiul „Partener al anului 2011”, la categoria „Parteneri nationali”.
Premiul confirma nu doar performanta SIVECO Romania in parteneriatele strategice incheiate cu Microsoft Romania, ci si expertiza in afaceri a companiei. Pentru obtinerea acestei distinctii, SIVECO Romania a concurat cu peste 3.000 de companii IT importante, parteneri globali ai Microsoft.
„Suntem deosebit de onorati sa primim aceasta distinctie care ne situeaza pe podiumul mondial al industriei IT. Lucram cu Microsoft de aproape 20 de ani si am implementat solutii pe tehnologii Microsoft care servesc milioane de utilizatori in zece tari, pe trei continente. Premiul ne onoreaza cu atat mai mult cu cat corporatia americana are intre valorile sale cheie asigurarea unui nivel ridicat de satisfactie al partenerilor si clientilor. SIVECO Romania este un brand renumit la nivel international si suntem convinsi ca aceste recunoasteri primite din partea Microsoft consolideaza statutul nostru de furnizor de solutii bazate pe tehnologiile Microsoft de ultima generatie”, a declarat dupa primirea premiului Alexandru Cosbuc, Vicepresedinte International Accounts and Partners, SIVECO Romania.
Faptul ca SIVECO Romania foloseste cu succes tehnologiile Microsoft de cea mai recenta generatie a fost reconfirmat, la un nivel exceptional, chiar prin aplicatia din 2011, utilizata la afisarea rezultatelor admiterii in licee. Aceasta solutie, bazata pe platforma de cloud computing Microsoft Azure, a asigurat disponibilitate permanenta, capacitate de calcul practic infinita, redundanta si securitatea ridicata a informatiilor, fiind conceputa special pentru a face fata unui numar foarte mare de accesari simultane, dar si posibilelor atacuri menite sa intrerupa disponibilitatea serviciilor furnizate.
 
Despre SIVECO Romania
Infiintata in 1992, SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software si unul din integratorii software de succes din Europa Centrala si de Est. Compania asigura dezvoltarea si exportul de solutii IT si de proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente.
Intre actionarii SIVECO Romania se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.
Adresandu-se cu precadere companiilor mari si agentiilor publice, compania ofera solutii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms si eBusiness, pentru piata nationala si internationala. SIVECO Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice de mare complexitate si amploare.
De-a lungul celor 19 ani de existenta, compania si-a construit o reputatie solida, fiind recompensata cu peste 125 de premii interne si internationale.
SIVECO Romania SA este certificata ISO 9001:2008 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvolta parteneriate solide cu cele mai mari companii de software si hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc).
SIVECO Romania este membru activ al mai multor asociatii profesionale si de afaceri din Romania (AmCham, CCIFER, ARIES, ANIAP, ATIC) si internationale (European Association for Information Technology – EITA, Information Society Technologies Advisory Group – ISTAG) si a aderat la importante initiative globale, precum UNPD Global Compact, WEF Transparency si PACI (Partnership Against Corruption Intiative).
Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro si www.advancedElearning.com.
Anca Crahmaliuc

Anca Crahmaliuc

Despre SIVECO Romania SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software si unul din liderii regionali de succes in domeniul eLearning, eHealth, eAgriculture, eCustoms, eGovernment si eBusiness din Europa Centrala si de Est. Compania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente. Compania a fost infiintata in 1992 si are, la nivel international, peste 1.000 de angajati. Adresandu-se organizatiilor private si publice, SIVECO Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice complexe si de mare amploare. Solutiile SIVECO Romania contribuie la reducerea decalajelor digitale si imbunatatesc activitatea multor institutii publice precum Ministerul Agriculturii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Sanatatii, Ministerul pentru Societatea Informationala, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Ministerul de Finante. De-a lungul celor 22 de ani de existenta, compania si-a construit o reputatie solida, fiind recompensata cu peste 180 de premii interne si internationale. Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro, www.facebook.com/siveco si www.linkedin.com/company/siveco-romania.


Tag-uri
SIVECO Romania