Dezvoltarea durabilă ca viziune a dezvoltării viitoare

Rezumat:
Strategia dezvoltării durabile include simultaneitatea progresului în patru dimensiuni: economică, umană, ambientală şi tehnologică. Trecerea la dezvoltarea durabilă(sustainabile development) marchează intrarea omenirii în era mediului înconjurător, în care riscurile dezvoltării trebuie diminuate, tot mai puternic şi chiar înlăturate.

      Începând cu anul 1972, când a avut loc “Conferinţa asupra mediului de la Stockholm” şi până astăzi, s-au evidenţiat peste 100 de interpretări ale conceptului de dezvoltare în noua viziune a interdependenţelor dintre problemele mediului înconjurător, bunăstării generale şi procesului creşterii economice.

     Interpretările se înscriu între două limite: aceea a primului raport al Clubului de la Roma – unde se propune stoparea creşterii economice, şi cea a verzilor, care absolutizează rolul mediului natural.

     În raportul Brundtland intitulat “Viitorul nostru comun”, prezentat la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de Janeiro din iunie 1992, dezvotarea durabilă este concepută în viziunea concilierii dintre economie şi mediul înconjurător pe o nouă cale de dezvoltare, care să susţină progresul uman pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat.

    Punctul de vedere larg acceptat este de dezvoltare durabilă sau viabilă, sustenabilă, în cadrul căreia se urmăreşte interacţiunea compatibilităţii a patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic, astfel încât să se asigure satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

     Pentru realizarea compatibilităţii celor patru sisteme, care se intercondiţionează, strategia dezvoltării durabile include, ca un element esenţial, indispensabil, simultaneitatea progresului în toate cele patru dimensiuni. În această viziune factorii, care se interinfluenţează în procesul dezvoltării sunt: populaţia, resursele naturale, mediul natural, producţia agricolă, producţia industrială, poluarea.

    Dezvoltarea durabilă este definită de: o dimensiune naturală în sensul că există numai câtă vreme mediul creat de om este compatibil cu mediul natural; o dimensiune social-umană; o dimensiune naţional-statală, regională şi mondială.

   În esenţă dezvoltarea este dată de următoarele elemente mai importante: compatibilitatea permanentă şi sigură a mediului creat de om cu mediul natural; egalitatea şanselor generaţiilor care coexistă şi se succed în timp şi spaţiu; interpretarea prezentului prin prisma viitorului, sub forma introducerii, ca scop al dezvoltării durabile, a securităţii ecologice în locul maximizării profitului; introducerea compatibilităţii strategiilor naţionale de dezvoltare ca urmare a interdependenţelor tot mai puternice în plan geoeconomic şi ecologic; mutarea centrului de greutate în asigurarea bunăstării generale de la cantitatea şi intensitatea acesteia la calitatea sa; capitalul ecologic(natural) se află în interdependenţă şi se integrează organic cu capitalul uman, în cadrul unei strategii globale ce îşi redefineşte obiectivele economice şi îşi extinde orizontul de cuprindere în timp şi spaţiu; noua strategie a dezvoltării durabile îşi propune să surprindă: schimbarea tipului de creştere economică; controlul poluării; sistemul educaţional să fie în măsură să aprofundeze cunoaşterea instrumentelor economice care să prevină, să protejeze şi să asigure resursele rare; sistemul de indicatori specifici după care să se aprecieze calitatea dezvoltării şi vieţii oamenilor.

     Trecerea la dezvoltarea durabilă(sustainabile development) marchează intrarea omenirii în era mediului înconjurător, în care riscurile dezvoltării trebuie diminuate, tot mai puternic şi chiar înlăturate.

     Dezvoltarea durabilă implică organic ameliorarea mediului înconjurător. La orice nivel, inclusiv la nivelul educaţional al elevilor şcolari, problema strategică a dezvoltării durabile se pune cu obiective clare de atins, cu criterii de apreciere şi indicatori de măsurare, cu mecanisme de susţinere-juridice, economice, spiritual-culturale-cu managementul ecologic al proceselor ca şi cu auditul ecologic necesar, cu dezvoltarea unor tehnologii cât mai curate, ce să atingă zero defecte, etc.

      În acest sens amintesc că în şcoala noastră s-au desfăşurat următoarele proiecte : „ECO-ŞCOALA”, „Să învăţăm despre pădure” „Săptămâna de serviciu pentru mediu”, „Luna de serviciu pentru curăţenie”, ,,Putem schimba înfăţişarea Caransebeşului ! ”. Întreaga activitate educativă s-a derulat sub deviza: „Lăsaţi orice loc pe unde treceţi aşa cum aţi dori să-l găsiţi în orice moment!”.

    Ne-am propus prin aceste acţiuni să diminuăm neglijenţa oamenilor, să conştientizăm impotanţa protejării mediului prin asigurarea protecţiei şi conservării mediului natural şi a mediului construit în concordanţă cu cerinţele dezvoltării durabile; să angajăm elevii şcolii noastre în efortul de a ridica educaţia cetăţeanului la nivelul unei mentalităţi europene în ecologizarea mediului.

   BIBLIOGRAFIE: *Baron Valerie, Practica managementului de mediu ISO14001, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001

*Brânzănescu V., Stănăşilă O., Matematici speciale, Editura All, Bucureşti, 1998

*Duţu Mircea, Dreptul mediului, Editura Gamian, Bucureşti, 1993

* Perigord Michel, Etapele calităţii. Demersuri şi instrumente, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997

*Vasilescu Iolanda, Mediul şi economia, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1997

*Vişan Sanda, Angelescu Anca, Alpopi Cristina, Mediul înconjurător. Poluare şi protecţie, Editura Economică, Bucureşti, 2000