Dezbateri publice în şcoli, în cadrul proiectului Nanochannels

Dezbateri publice în şcoli, în cadrul proiectului Nanochannels

NANOCHANNELS este o inițiativă îmbinată pentru a crea şi conduce un program de comunicare, dialog şi implicare în probleme de nanotehnologie orientată către cetățenii europeni. În cadrul acestui proiect, European Schoolnet organizează o serie de dezbateri în şcoli, în al doilea semestru al anului şcolar 2011-2012. Proiectul este fondat sub Programul Cadru 7 din Direcția-Cercetări Generale a Comisiei Europene. Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” din oraşul Pucioasa, Dâmboviţa, este una dintre cele douazeci de şcoli pilot din Europa şi va organiza pe 4 aprilie 2012, o dezbatere  publică în care să fie implicaţi elevi, cadre didactice, părinţi, cercetători şi reprezentanţi ai comunităţii locale.

NANOCHANNELS a adunat un consorțiu puternic cu parteneri experimentați în mass media, metodologie educațională şi ştiința comunicării, precum şi organizații foarte potrivite şi experimentate în pregătirea de activități ce presupun comunicare şi adresare la nivel larg pentru public şi şcoli. Coordonatorul proiectului este ORT Israel, iar partenerii proiectului includ European Schoolnet (Belgia), The Guardian (Marea Britanie), Institute of Nanotechnology UK (Marea Britanie), La Stampa (Italia), ZSI (Austria), Unidad Editorial Información General, S.L.U. (Spania), TiConUno srl (Italia), Deloitte Brightman Almagor Zohar (Israel). Proiectul a fost lansat în ianuarie 2011 şi se va finaliza în iunie 2012.

Proiectul Nanochannels, finanţat de Comisia Europeană, este un experiment public unic al dialogului democratic în acţiune despre noua revoluţie industrială care ar putea schimba medicina, producerea de energie şi epurarea apei, electronica, materialele şi securitatea.

Nanotehnologia, manevrând elementele constructive ale vieţii şi materiei, ajunge într-un final dezbatută pe o serie de canale media – atât online cât şi tipărite – cotidiene europene, posturi de radio naţionale şi canale media de socializare.

Este o adevărata premieră, cu elevi şi părţi interesate, precum companii industriale, organizaţii nonguvernamentale, consumatori şi publicul general, în prim plan. Oamenii au evident nevoie de cunoştinţe de ultimă oră pentru a lua o decizie, iar proiectul Nanochannels satisface această nevoie printr-o varietate unică de interacţiuni sociale care sunt concepute să se răspândescă într-o reţea cât mai largă. O astfel de varietate include: mese rotunde publice, dezbateri în şcoli, bloguri cu părerile unor experţi, reţele de socializare online şi conversaţii prin microsite-uri de presă.

În vederea implicării elevilor în aceste dezbateri despre nanotehnologii, o gamă largă de activități vor avea loc în 20 de şcoli europene de-a lungul anului şcolar 2011-2012.

Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” din oraşul Pucioasa, Dâmboviţa, este una dintre cele douazeci de şcoli pilot din Europa şi va organiza pe 4 aprilie 2012, o dezbatere  publică în care să fie implicaţi elevi, cadre didactice, părinţi, cercetători şi reprezentanţi ai comunităţii locale. Pe lângă asta, fiecare şcoală va participa la Campania socială media NanoChannels pentru a construi discuții online asupra nanotehnologiei şi antrenând o competiție şcolară. Această campanie va include, de asemenea, pentru elevi scrierea unor articole de presă cu ajutorul jurnaliştilor profesionişti ai unor de la ziare de prestigiu şi realizarea unor prezentări sau a unor filme cu privire la dezbatere.

 

Mihaela Paduraru

Mihaela Paduraru

Liceul Teoretic ‘’Nicolae Titulescu’’ este singura instituţie de factură teoretică din nordul judeţului Damboviţa, care oferă, pentru profilul real, specializările: matematică – informatică, matematică – informatică-intensiv engleză, ştiinţe ale naturii, iar pentru profilul uman, specializările: ştiinţe sociale şi filologie.