De la ce vârstă pot copiii să înceapă să utilizeze computerul?

Articole recente atrag atenția asupra vârstei de la care copiii ar putea sa fie lăsați să lucreze la computer. Unii experți susțin că elevilor ar trebui să li se interzică utilizarea computerelor în școli până la vârsta de 9 ani, deoarece utilizarea prematură a tehnologiei le diminuează, în timp, volumul și concentrarea atenției. Alți cercetători ridică problema utilizării excesive a computerelor și a Internetului de către copii acasă, fapt care poate afecta negativ performanțele școlare. Fără a fi neapărat o pledoarie pentru utilizarea TIC de la vârste cât mai fragede, acest articol încearcă să pondereze viziunea negativistă, constituind o invitație la reflecție avizată și la o interpretare pe criterii utilitariste, contextualizate și raționale a concluziilor rapoartelor de cercetare în domeniu.

Dr. Aric Sigman, psiholog şi autor al unui studiu lansat recent în Marea Britanie, afirmă că introducerea prematură şi utilizarea excesivă a tehnologiei are efecte negative asupra dezvoltării copiilor, ale căror capacităţi cognitive sunt în formare. “Sunt rezultate ale cercetărilor care arată că introducerea TIC de la vârste fragede subminează abilităţile pe care ministerele spun că vor să le formeze prin iniţierea de programe de informatizare, cum ar fi capacitatea de a menţine atenţia concentrată pentru o perioadă mai lungă de timp”, spune Sigman.

Dr. Sigman îşi argumentează afirmaţiile prin faptul că este o contradicţie între capacitatea de multitasking – a alterna rapid mai multe sarcini de lucru pentru a face mai multe lucruri în acelaşi timp, specifică lucrului pe computer – şi susţinerea atenţiei. Acestea nu pot şi nu trebuie formate în acelaşi timp. Capacitatea de concentrare a atenţiei pe o durată mai lungă trebuie să fie o abilitate fundamentală, necesară pentru alte competenţe care se formează mai târziu. Marea problemă care este identificată de studii specializate este observaţia conform căreia copiii nu mai citesc literatură, nu reuşesc să se concentreze la şcoală, nu pot să comunice – puse pe seama deficitului de atenţie prezent la toate grupele de vârstă ale elevilor din ziua de astăzi.

Dezbaterile pe problema efectelor noilor tehnologii asupra dezvoltării cognitive, sociale sau asupra sănătăţii copiilor au început să împartă opiniile specialiştilor în zone din ce în ce mai polarizate.

În toate ţările dezvoltate, elevii din ciclul primar au cel puţin o oră pe săptămână în care lucrează cu computerul. În Statele Unite, studiile relevă faptul că aplicaţii educaţionale digitale aduc beneficii la nivelul dezvoltării limbajului şi al competenţelor sociale . În Europa, sunt numeroase studii care arată efectul pozitiv al noilor tehnologii pentru performanţa şcolară, pentru educaţie diferenţiată şi pentru realizarea de situaţii educaţionale mai semnificative pentru elevi.

O altă categorie de studii, precum cel din Marea Britanie, relevă faptul că expunerea prelungită la televizor sau la computer introduc elemente entropice – pe criteriile convenţionale ale psihologiei dezvoltării – sau „dezordonează” dezvoltarea creierului.

De aceea, accesul la noile tehnologii ar trebui să fie permis (în şcoli) abia de la 9 ani, adică începând din clasa a IV-a, susţin autorii.

În sprijinul acestor afirmaţii vin concluziile unui raport de cercetare al Universităţii Duke din SUA, elaborate în urma studiului longitudinal al activităţii unor copiii din Statele Unite, în perioada 2000-2005. Cercetarea a luat sfârşit înainte ca reţelele sociale precum Hi5 şi Facebook să capete amploare, ceea ce amplifică afirmaţiile cercetătorilor cum că accesul copiilor computere şi la Internet de mare viteză conduce la o scădere a rezultatelor la teste. Sugestia autorilor a fost că modelele susţinute guvernamental de extindere a accesului de acasă la noile tehnologii ar putea conduce la mărirea discrepanţelor în performanţa şcolară dintre elevii dezavantajaţi şi elevii buni.

O altă ipoteză interesantă avansată de acelaşi raport este faptul că educaţia a fost distrasă de “obsesia tehnologiei”, însemnând că accentul exagerat pe TIC din ultima perioadă, fără să fie susţinut de o pregătire adecvată a cadrelor didactice şi de o moderare (centralizată) a demersurilor de integrare în limitele eficienţei pedagogice, a condus la „abuz de tehnologie” şi la multe situaţii de lucru în clasă irelevante din punct de vedere al obiectivelor de învăţare.

Însă, după părerea noastră, aceasta a fost o etapă incipientă necesară a procesului de implementare a noilor tehnologii în educaţie, în care decidenţii, cercetătorii, cadrele didactice şi copiii înşişi au experimentat, au tras concluzii şi şi-au ameliorat demersurile, fascinaţi de potenţialul pe care îl arată aceste (încă) noi instrumente de lucru. Nimeni nu mai poate nega că asistăm la zorii uneia dintre cele mai mari schimbări în educaţia publică de după implementarea organizării pe clase şi lecţii, începută în secolul al XVII-lea. Probabil că singura problemă reală în această privinţă este rezistenţa la schimbare a unor practicieni ai educaţiei, afişată ostentativ, în condiţiile în care educatorii ar trebui să conştientizeze faptul că sunt primii responsabili de viitorul (profesional) al tinerelor generaţii.

Adulţii pot considera tehnologia ca un instrument al productivităţii, spune prof.univ. Jacob Vigdor, de la Universitatea Duke din Statele Unite, însă majoritatea copiilor nu le împărtăşesc atitudinea.” Cercetarea, realizată împreună cu prof.univ. Helen Ladd, mai arată că noile tehnologii sunt instrumente utile pentru copii acolo unde părinţii le monitorizează activitatea. În familiile dezavantajate socio-economic, este mai puţin probabil ca părinţii să aibă timpul, cunoştinţele sau dispoziţia necesară pentru a verifica durata şi modul în care computerele sunt folosite de cei mici şi pentru a-i direcţiona către o utilizare în scopuri educaţionale.

Valoarea adăugată a utilizării softului educaţional pentru atingerea obiectivelor educaţionale nu mai poate fi pusă la îndoială. Chiar şi la clasele mici, o aplicaţie în format digital bine aleasă şi potrivită contextului didactic de la momentul respectiv poate facilita performanţa şcolară atât a elevilor cu dificultăţi sau cu un stil diferit de învăţare, cât şi a celor supradotaţi. Contribuie la creşterea motivaţiei pentru învăţare, la focalizarea atenţiei asupra conţinuturilor predate, la înţelegerea fenomenelor, la formarea unor deprinderi de lucru independent sau în echipă, la realizarea de legături transdisciplinare şi cu situaţii concrete din lumea reală, la dezvoltarea abilităţilor de lucru cu computerul etc.

În plus, tentaţia jocurilor şi a socializării online este atât de mare, corespunzând unor nevoi intrinseci de dezvoltare ale fiinţei umane, încât a interzice utilizarea calculatorului, a reţelelor sociale şi a programelor de mesagerie instant echivalează de multe ori cu a-l închide pe copil într-o cameră fără ferestre şi a-i limita dezvoltarea cognitivă. Lumea modernă a incorporat deja noile tehnologii printre instrumentele fireşti de comunicare, de formare continuă şi de informare.

Consideraţii finale

Pentru a concluziona, putem spune că nu atât utilizarea noilor tehnologii ar fi o problemă majoră, ci modul în care sunt acestea folosite de copii, orice vârstă am lua în considerare. De aceea, recomandările noastre vizează următoarele aspecte:

  • Utilizarea computerelor de la o vârstă fragedă (înainte de 9-10 ani) trebuie făcută sub supravegherea părinţilor sau a cadrului didactic.
  • Folosirea moderată a noilor tehnologii (şi ar trebui inclus aici şi televizorul), cu o limită bine stabilită de timp de utilizare – în timp, durata poate creşte de la mai puţin de o oră (la 6 ani) la două-trei ore pe zi (la 14 ani).
  • Utilizarea aplicaţiilor sigure, a softului educaţional cu reală valoare pentru învăţare şi adaptate vârstei psihologice a copilului/ elevilor.
  • Utilizarea Internetului numai după ce părinţii sau cadrele didactice fac configurările necesare pentru accesul securizat al copiilor la paginile de pe Internet.
  • Părinţii trebuie să se asigure că noile tehnologii nu devin un scop în sine pentru copil, ci că acesta înţelege rolul acestora de instrument pentru comunicare, informare, formare de deprinderi, joacă.

Desigur, unele dintre aceste recomandări necesită intervenţii de durată şi fermitate în aplicarea principiilor. Mai ales, o atitudine adecvată faţă de noile tehnologii se construieşte prin exemplul constant din partea părinţilor şi a educatorilor; nu-i cereţi copilului ceea ce dumneavoastră nu respectaţi: dacă părintele se joacă la computer până noaptea târziu, e puţin probabil ca un copil să adopte un comportament diferit; dacă învăţătoarea pune accentul pe utilizarea în sine a computerului şi nu pe ceea ce aduc softurile educaţionale şi Internetul pentru atingerea obiectivelor de învăţare şi de formare de competenţe, e puţin probabil ca elevii să perceapă computerul doar ca pe un instrument de muncă intelectuală.

Ce-i drept, acest instrument de muncă intelectuală este unul complex şi avansat, iar utilizarea sa deplină, atât de necesară în viaţa profesională şi socială de la momentul în care copiii de astăzi vor intra pe piaţa muncii, solicită exerciţiu, responsabilitate, echilibru. Este foarte puţin probabil ca acestea să se formeze corect prin interdicţii nefondate,utilizare nediferenţiată, fără software de calitate, fără suport “avizat” din partea adulţilor semnificativi din viaţa copilului.

Ca orice mediu socio-educaţional bogat în influenţe şi dependent de realitatea socială, culturală şi economică, primii paşi trebuie supervizaţi, influenţele negative trebuie filtrate, iar strategiile adecvate de „supravieţuire” sau de răspuns trebuie explicate, exersate, interiorizate pe un suport axiologic autentic.

Articole recente pe aceeaşi temă:

Henry, Julie. Ban computers from schools until children reach age 9, says expert. Telegraph.co.uk, 13 iunie 2010.
Bonner, Lynn. Study: PCs hurt students’ grades. Newsobserver.com, 19 iunie 2010.
Paton, Graeme. Nurseries ‘teaching children using computers’. Telegraph.co.uk, 1 iunie 2010.

Olimpius Istrate

Olimpius Istrate

Olimpius Istrate este lector la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Departamentul de Formare a Profesorilor, susținând cursuri şi seminarii de Pedagogie, Instruire Asistată de Calculator, Medii virtuale de instruire.