Conferință despre utilizarea social media în educaţie şi în cercetarea ştiinţifică

Un grup de universitari băcăuani, timişoreni, arădeni şi ieşeni vor organiza în perioada 7-9 iunie 2013 o conferinţă despre utilizarea reţelelor sociale şi a altor instrumentelor web 2.0 în domeniul educaţional, dar şi în cercetarea academică. Înscrierea la conferinţă cu lucrări se face până în ziua de 20 februarie 2013.

Un grup de profesori universitari din Bacău, Arad, Timişoara şi Iaşi organizează în perioada 7 – 9 iunie 2013, în Bacău, o conferinţă internaţională dedicată utilizării social media în domeniul cercetării şi învăţământului superior. Conferinţa se adresează cercetătorilor şi profesorilor interesaţi de domenii precum social media, e-learning, programare îm Web 2.0, ştiinţele educaţiei, IT&C. Evenimentul, cu un acronim sugestiv, SMART (Social Media in Academia: Research and Teaching), va beneficia de o selecţie riguroasă a lucrărilor care vor fi prezentate, selecţie realizată de un comitet ştiinţific format din universitari din România, Israel, Canada, Statele Unite ale Americii, Finlanda, Spania, Australia şi Turcia. Conferinţa va răspunde atât aşteptărilor acelor persoane care doresc să folosească social media în scopuri de învăţare personală, dar şi profesorilor de liceu, inspectorilor şcolari sau profesioniştilor din agenţiile guvernamentale active în domeniul educaţiei. De exemplu, organizatorii vor discuta despre cum pot fi utilizate efiient în activitatea didactică instrumentele web 2.0, precum reţelele sociale (Facebook, Google+, Twitter), sau Youtube, Flickr, Picasa, sau cum să folosească un blog în scopuri educaţionale.

Printre keynote speakers vor fi universitari din Tel Aviv (Israel), Timişoara (România), Dublin (Irlanda), Heidelberg (Germania) iar cele două mese rotunde vor fi coodonate de dr. Carmen Holotescu şi dr. Mihai Jalobeanu. Un workshop special este organizat de domnul profesor Sabin Corneliu Buraga, cunoscut autor de cărţi în domeniul tehnologiilor web.

Înscrierea la conferinţă cu lucrări se face până în ziua de 20 februarie 2013. Lucrările conferinţei vor fi publicate sub forma unui volum indexat ISI, la o editură internaţională recunoscută.

Printre prezentările în plen, menţionăm:

Academic Education in Era of Digital Culture” – Professor Dr.Ilya Levin, Tel Aviv University
A new job or a new skill for Academia? How to be a Social Media Educational Archaeologist” – Professor Dr.Gabriela Grosseck, West University of Timisoara, Romania
Learning 2.0 – Pedagogy and Social Media: A critique of pedagogical models/ approaches deployed in the infusion of social media in higher education.” – Dr Charlotte Holland, Dublin City University, Ireland
Education beyond Facebook. Critical Reflections at the Current Status of ICT in Higher Education (I)” – Professor Dr.Sandra Hofhues, University of Education Heidelberg, Germany
Education beyond Facebook. Critical Reflections at the Current Status of ICT in Higher Education (II)” – Dr. Mandy Schiefner-Rohs, University of Duisburg-Essen, Germany
Web 2.0 tools for a better interaction between digital natives and educators” – Gabriela Oana Olaru, Yeditepe University Istanbul, Turkey

Informaţii suplimentare despre SMART 2013 puteţi găsi la adresa http://smart2013.edusoft.ro/.

Bogdan Patrut

Bogdan Patrut

Bogdan Pătruţ, Monica Pătruţ, Gabriela Grosseck şi Carmen Holotescu sunt cercetători în informatică socială, cu preocupări recente în domeniul utilizării instrumentelor web 2.0 în domeniul educaţional. Ei sunt editorii/autorii unor cărţi în domeniu, cum ar fi "Social Media and the New Academic Environment: Pedagogical Challenges" şi "Social Media in Higher Education; Teaching in Web 2.0", apărute în ianuarie la editura IGI Global din Hershey, SUA.