Centru Virtual de Instruire pentru Proiectarea Incaltamintei (VTC for Shoe Design)

Universitatea Tehncă „Gh. Asachi” din Iaşi a iniţiat proiectul Virtual Training Centre for Shoe Design (Centru Virtual de Instruire pentru Proiectarea Încălţămintei), parteneri fiind: Technical Science College of Selcuk University, Konya, Turcia şi Technical University of Crete, Chania, Grecia. Proiectul se derulează în perioada 2008-2009 şi este finanţat de Comisia Europeană prin programul Lifelong Learning.

Scopul proiectului VTC-Shoe este de a dezvolta un centru virtual de învăţământ la distanţă în domeniul proiectării încălţămintei şi se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de specialitate, instructorilor, maiştrilor şi tehnicienilor din firmele de încălţăminte, precum şi tuturor celor care ar dori să dezvolte o carieră în designul şi proiectarea încălţămintei.

VTC-Shoe vine în întâmpinarea necesităţilor de instruire, atât în termeni de calitate cât şi în ceea ce priveşte cantitatea informaţiilor oferite. Acest centru a fost gândit să promoveze competitivitatea şi să crească şansele de angajare a celui instruit, în condiţiile impuse de industria Europeană de încălţăminte.

Obiectivele proiectului:

  • Realizarea unui centru de instruire funcţional, situat în spaţiul virtual, care să ofere servicii de instruire în domeniul proiectării încălţămintei.
  • Dezvoltarea calităţii procesului de învăţare pe tot parcursul vieţii, promovarea cunoaşterii şi a dimensiunii Europene.

Pentru a creşte gradul de utilizare a Tehnologiei Informaţiei în cadrul instituțiilor de învăţământ vocațional naţionale, partenerii proiectului VTC-Shoe s-au angajat în sprijinirea sistemului de instruire în acest domeniu, prin introducerea inovării şi a bunelor practici. Centrul de instruire virtuală pentru proiectarea încălţămintei reprezintă un suport inovativ, accesibil prin intermediul internetului (www.vtcforshoedesign.com).

Rugăm cadrele didactice din învăţământul preuniversitar/universitar şi reprezentanţii firmelor de încălţăminte să ne contacteze direct în vederea obţinerii CD-urilor demonstrative , precum şi în vederea programării la sesiunile de prezentare şi instruire care se vor desfăşura la sediul Facultăţii de Textile Pielărie din Iaşi în cursul lunii octombrie 2009.

Proiectul VTC-Shoe se derulează în perioada 2008-2009 şi este finanţat de Comunitatea Europeană prin programul Lifelong Learning, acesta fiind singurul proiect coordonat de o instituţie din Romania care a fost castigat in competitia 2007 a programului LLP- Development of Innovation. (Director de proiect: Conf. dr. ing. Aura MIHAI)